Paradoxul apei la Bălți: orașul cu 62 de sonde arteziene riscă să rămână fără apă timp de două săptămâni?

Municipiul Bălți se află din nou în pragul unei crize umanitare. În timp ce autoritățile anunță o posibilă sistare a alimentării cu apă pentru două săptămâni, experții și datele istorice scot la iveală absurditatea situației: sub picioarele cetățenilor se află rezerve imense de apă arteziană, a căror utilizare este interzisă de către autoritățile de la Chișinău.

Situația actuală: poluarea Nistrului și rezervoare goale

În Bălți a fost declarată stare de urgență. Cauza este oprirea neprevăzută a apeductului „Soroca-Bălți”. În urma unui atac asupra Hidrocentralei de la Nistru din Ucraina, în râu au ajuns produse petroliere. Pentru a preveni pătrunderea substanțelor toxice în sistemul de alimentare al orașului, captarea apei a fost oprită.

Conform prognozelor preliminare, orașul ar putea rămâne fără o aprovizionare stabilă cu apă pentru o perioadă de până la două săptămâni. Primarul municipiului, Alexandru Petcov, și-a exprimat deja indignarea față de faptul că rezervoarele de rezervă ale orașului nu au fost pline, lăsând un oraș de 100.000 de locuitori fără o „pernă de siguranță”.

Prizonierii apeductului „Soroca”

Sursa principală de apă pentru Bălți astăzi este apeductul „Soroca-Bălți”, construit în 1984. În ciuda capacității sale proiectate, sistemul este extrem de costisitor din punct de vedere energetic și ineficient. Orice avarie sau oprire a apeductului transformă al doilea oraș ca mărime din Moldova într-un „deșert deshidratat”. Asta în condițiile în care, istoric, Bălțiul a deținut un sistem autonom de alimentare cu apă.

Sonde „sub lacăt”: un absurd istoric

Cel mai paradoxal aspect al acestei situații este faptul că Bălțiul dispune de rezerve colosale de apă proprie. Conform datelor de arhivă (cartea „Hidrogeologia URSS”, 1966), orașul este situat pe orizonturi acvifere bogate.

În zona orașului sunt amplasate 62 de sonde arteziene. Datele din 1982 au confirmat posibilitatea extragerii a 89,3 mii m³ pe zi, ceea ce depășește de trei ori necesitățile actuale ale municipiului. Încă din 2020, în cadrul ședințelor Consiliului Municipal, se sublinia faptul că prețul de cost al apei arteziene este de 6 ori mai mic decât al celei din Nistru.

Cu toate acestea, Agenția de Mediu din Chișinău a sigilat sondele orașului. Funcționarii fac referire la Hotărârea de Guvern nr. 261, care interzice exploatarea apelor subterane dacă există posibilitatea de a utiliza apele de suprafață (Nistrul). Practic, orașul a fost legat forțat de o sursă scumpă și instabilă, conservând o alternativă mult mai eficientă.

Calitatea apei – un pretext oficial?

Motivul oficial al interdicției ar fi calitatea scăzută a apelor subterane. Totuși, o analiză chimică efectuată în 2013 de laboratorul „CET-Nord” a arătat rezultate curioase.

Apa din sondele arteziene este, într-adevăr, dură (aproximativ 6,1–6,4 mg-echiv/kg) și, în unele orizonturi, are un conținut ridicat de fluor. Însă analiza apei de la robinetele bălțenilor din aceeași perioadă a arătat că, din punct de vedere chimic, aceasta este identică în proporție de două treimi cu… acea apă arteziană „interzisă”. Acest lucru sugerează fie că sondele au fost folosite secret pentru amestec, fie că apa din Nistru, după un drum lung prin țevi vechi, nu este superioară celei subterane.

Economia absurdului: saltul tarifar din 2026

Pe fondul lipsei apei la robinet, „Apă-Canal Bălți” a pregătit pentru locuitori o nouă „surpriză” – o solicitare către ANRE pentru majorarea tarifului.

Cifrele sunt alarmante. Întreprinderea propune creșterea prețului de la 26,96 la 36,16 lei pe metru cub. Cauzele principale: uzura rețelelor, pierderile imense de apă și facturile colosale la energia electrică pentru pompele care aduc apa de la Soroca.

Să comparăm aceasta cu prețul de cost al apei din sondele proprii:

• Prețul de cost al apei arteziene: 1,2 – 1,4 lei per m³.

• Coeficientul de supraplată: 1,4 MDL (cost)36,16 MDL (tarif)​≈25,8

Locuitorii orașului sunt obligați să plătească de 25 de ori mai mult decât costul real al apei, doar pentru a menține un sistem greoi și, după cum a demonstrat actuala criză, extrem de vulnerabil.

Alternativa periculoasă: nitrații din fântâni

Când apeductul central este oprit, mii de bălțeni apelează la fântânile de pe străzi. Totuși, rapoartele specialiștilor de la Centrul de Sănătate Publică (CSP) prezintă o imagine sumbră.

Statistica siguranței (conform reportajelor „SP”):

• Poluare bacteriologică: 16 din 18 fântâni publice verificate (aproape 90%) nu corespund normelor sanitare.

• Compoziție chimică: În majoritatea probelor s-au găsit depășiri periculoase de sulfați, amoniac, fluor și, cel mai grav, nitrați.

• Verdictul ecologiștilor: Apa din 80–85% din fântânile din Bălți este tehnică, nu potabilă.

Cauza? Infrastructura de canalizare este uzată, gurile de scurgere sunt înfundate, iar lipsa unei curățări centralizate a fântânilor face ca în acestea să ajungă scurgeri de suprafață cu reziduuri animale și substanțe chimice. Pentru copii și vârstnici, utilizarea acestei ape este mortală – nitrații provoacă afecțiuni grave ale ficatului și sângelui.

Fântânile – surse de apă „ale nimănui”

Paradoxul este că fântânile stradale din Bălți sunt, practic, fără stăpân. „Apă-Canal Bălți” nu le are la balanță, ocupându-se doar de apeduct. Primăria nu are un serviciu specializat pentru curățarea și dezinfectarea lor. Specialiștii CSP doar constată poluarea, dar nu pot obliga pe nimeni să le întrețină.

De ce nu funcționează planul alternativ?

Orașul a mai trecut prin situații similare în perioada 2003–2006. Atunci, Bălțiul a supraviețuit datorită sondelor arteziene. Ulterior însă, autoritățile centrale au obligat orașul să se conecteze la conducta de la Soroca, pentru a justifica cheltuielile de întreținere a acesteia.

Astăzi, locuitorii din Bălți sunt prinși într-o capcană

Criza din 2026 a demonstrat încă o dată: dependența de o singură sursă de apă este o eroare strategică. Experiența anilor 2003–2006 a dovedit că sistemul de sonde poate funcționa. Cu toate acestea, actuala verticală a puterii preferă să țină orașul dependent de apeductul de la Soroca, ignorând securitatea strategică a capitalei de nord.

În timp ce Chișinăul și autoritățile locale fac schimb de acuzații, bălțenii se pregătesc pentru săptămâni „uscate”, având sub picioare o mare de apă asupra căreia statul a pus lacătul. Iar după această „deshidratare”, autoritățile vor „împinge” cu ușurință următoarea majorare a tarifului până la 36 de lei sau chiar mai mult.